Abuz

Nu inceteaza sa ma uimeasca modul in care actioneaza abuzul emotional. Cum face ca victima sa cada intr-o negura amortita, adancindu-se din ce in ce mai mult cu fiecare replica taioasa, repros sau interdictie pe care o primeste. Vinovatia roade atat de puternic la baza sufletului ei incat acesta ajunge subtire cat o ramurica. Ajunge sa creada tot ceea ce i se spune, atat de tare, incat isi internalizeaza agresorul si continua sa-i asculte vocea (acum in capul ei) mult dupa ce el nu mai exista.

Este fascinant cum sufletul este atat de vulnerabil si atat de puternic in acelasi timp. Se distruge incet dar sigur sub greutatea durerii dar se incapataneaza sa reziste tuturor nenorocirilor pentru ca i se pare ca merita tot ceea ce i se intampla.

Este uimitor cum timpul se opreste in loc pentru aceasta persoana. Trec 10, 12, 15 ani in care se pierde orice urma de demnitate, ajungand in stare sa se sacrifice pe sine pentru a face lucrurile sa mearga desi asta nu se intampla niciodata. Gradul de auto-distrugere este urias. Nu exista ratiune. Omul acesta ingenuncheat functioneaza dupa alta logica, care ii spune ca este normal sa fie batut, neglijat, criticat, umilit, privat de satisfacerea unor nevoi bazale. Iluzia multumirii celuilalt este ceea ce o tine prinsa pe victima in cercul vicios, o face sa uite de sine. Ea este vinovata de tot ce se intampla, nu este suficient de buna, trebuie sa incerce mai mult si mai bine...

Este greu sa o convingi pe o astfel de persoana de anormalitatea situatiei ei. Isi creaza o identitate de care ii e atat de greu sa scape. Este orbita de sacrificiul pentru celalalt si nu te va crede cand ii vei spune ca merita sa fie iubita, apreciata, ingrijita, mangaiata, luata in considerare. Ca viata este despre frumusete si fericire, despre a face echipa cu celalalt, despre a te dezvolta armonios si a evolua intr-o fiinta mai buna, mai echilibrata, mai deschisa, mai creativa, mai spontana, mai energica.

Cartea scrisa pe aceasta tema de catre Robin Norwood, Femei care iubesc prea mult: De ce ne indragostim mereu de barbati nepotriviti, este revelatoare. Femeile care iubesc prea mult au cea mai mare nevoie de ajutor, insa nu il vor cauta pana ce nu vor fi pregatite sa il accepte, iar asta poate insemna ani de zile de teroare.

Cateva citate din cartea pe care o recomand cu draga inima ca o lectura puternica si profunda pentru orice femeie sau barbat:

„cand se produce un eveniment dureros din punct de vedere emotional, daca ne spunem ca este din vina noastra, de fapt ne convingem singuri ca-l putem controla - daca ne-am schimba, durerea ar inceta.”

„ne deprindem sa nu ne incredem in propriile noastre perceptii sau sentimente. Deoarece familia din care facem parte neaga propria noastra realitate, incepem si noi sa o negam. Ceea ce ne afecteaza grav dezvoltarea propriilor capacitati esentiale pentru a ne trai viata si a ne raporta la oameni si la situatii.”

„cand experientele noastre din copilarie au fost deosebit de dureroase, suntem de multe ori constranse, in mod inconstient, ca de-a lungul vietii sa recream situatii similare, pe care incercam apoi sa le controlam. De fapt, cu cat mai mare este durerea din copilarie, cu atat mai puternica este tendinta de a recrea si de a controla acea suferinta la maturitate.”

„cand iubiti prea mult, este pentru ca incercati sa va depasiti vechile temeri, furia, frustrarea si suferinta din copilarie, iar a renunta inseamna a abandona o pretioasa oportunitate de a gasi alinare si de a compensa pentru felul in care ati fost neindreptatita.”

„negarea poate fi definita ca un refuz de a accepta realitatea pe doua planuri: la nivelul a ceea ce se intampla de fapt, precum si la nivelul sentimentelor legate de ceea ce se intampla. Intr-o familie dezorganizata, exista intotdeauna o negare comuna a realitatii. Oricat de grave ar fi problemele, familia devine disfunctionala doar in prezenta negarii.”

„Negarea alimenteaza nevoia de a controla, iar esecul inevitabil de a controla alimenteaza nevoia de a nega.”