Poezie de spus tu tie
Cand scriu randurile astea ma gandesc la fetele si femeile care au fost invatate sa astepte validare prin gesturile celorlalti. Ca femei, asteptam sa primim flori pentru a ne simti apreciate si rasfatate, complimente pentru a ne simti frumoase, poezii pentru a ne simti iubite. In realitate, avem tot controlul asupra imaginii de sine care nu ar trebui sa fie influentata pozitiv sau negativ de ce se spune despre noi. Cu siguranta situatia nu exclude baietii si barbatii insa experienta mea de viata si faptul ca sunt femeie ma avizeaza sa vorbesc mai degraba despre prima categorie.
In munca mea, lipsa stimei, increderii, iubirii si valorizarii propriului sine este una dintre probleme cu care ma confrunt frecvent. Simt o mare tristete cand eu, din exterior, sunt capabila sa vad frumusetea unei fiinte, sa admir aspecte care poate mie personal imi lipsesc si sunt pe lista de to develop, sa observ abilitati si capacitati de invidiat care nu valoreaza nimic in ochii celei din fata mea. Asadar, in ceas de seara, te incurajez pe tine, indiferent de varsta, de experientele placute sau mai putin placute prin care te-a trecut viata, de iubirile implinite sau nu, sa-ti dedici o poezie. Daca nu-ti vine nimic in minte poate pentru ca nu esti obisnuita sau chiar iti este teama sa incerci, poti sa incepi cu gandurile de mai jos pe care le-am scris acum special pentru tine:
Un spectacol de magie se pune în scenă, chiar acum, la tine în privire.
Aș vrea să spun că te cunosc dar îmi e teamă că te-aș pierde.
Mă rezum la a te privi în ochi, țintuit pe loc de culoarea lor intens de verde.
Sunt mii de gânduri ce-mi vin în minte despre ce ți-aș spune dacă aș putea vorbi.
Tu nu știi, dar eu mă închin acum în gând în fața măreției tale – o frumusețe răpitoare de glas, la fel ca Taj Mahal.
E mai presus de ce pot duce și simt nevoia să m-așez,
Undeva la colț de umbră, unde nu mă vezi.
De aici, de la distanță, văd fire de aur care dansează, brodând pe pielea ta ca de mătase cuvinte dulci.
Aș vrea să pot să-ți fac o poză sau poate un tablou care s-arate lumea ta, așa cum o văd eu.
Văd vise aruncate pe cerul minții tale, de care ai uitat sau crezi că nu ești în stare.
Văd temeri, furie și lacrimi ca pete de culoare.
Văd flori ce așteaptă dimineața pentru a se deschide, să împartă zâmbete, să guste viața.
Văd tot ce n-ai văzut vreodată, uitându-te la tine cu ochii reci și goi…
Sunt lucruri care nici n-au nume și poate așa ar trebui, căci etichetele sunt bune dar nu pentru minunății.
Și tocmai când apare gândul că le-am văzut pe toate, mă surprinde un spectacol
de magie,
chiar acum,
la tine în privire.
