20 de urme ale traumelor emotionale din copilarie

Se spune ca abuzul emotional din copilarie este invizibil deoarece nu lasa urme fizice. Ceea ce nu realizam, insa, este ca experimentarea abuzului emotional in perioada de dezvoltare poate avea un impact de durata asupra individului.

Din pacate, efectele abuzului emotional din copilarie nu raman blocate in aceasta etapa. Deseori, ele se extind in adolescenta si maturitate, afectand imaginea de sine, viziunea asupra lumii, si relatiile interpersonale. Multi dintre cei care au experimentat situatii traumatice in copilarie se confrunta chiar si cu afectarea sanatatii lor psihice.

Mai jos sunt 20 de marturii ale unor adulti care se confrunta cu efecte ale traumatizarii emotionale din copilarie:

1. "Imi cer iertare pentru comportamentul altor persoane, le gasesc scuze sau incerc sa construiesc o motivatie logica pentru care ei actioneaza asa. Imi asum vina pentru lucruri pentru care nu sunt de fapt vinovata. Parintii mei obisnuiau sa ma ridicularizeze iar asta m-a lasat cu o puternica anxietate sociala din cauza careia imi este teama de oameni. Am o frica irationala ca oamenii se holbeaza la mine sau ma judeca. Cel mai groaznic lucru pentru mine este rusinea. Am fost atat de hartuita acasa incat a fi rusinata in fata cuiva ma poate macina pe interior pentru zile, saptamani sau luni. Am zero incredere in mine." — Josephine J.

2. "Gandesc prea mult. Gandesc prea mult in legatura cu orice si iti analizez fiecare cuvant, fiecare miscare. Trebuie sa ma gandesc la toate posibilitatile pentru a fi pregatita. Nu m-am simtit niciodata pregatita atunci cand eram copil...eram mereu victima. Nu se va mai intampla asta niciodata." — Julie J.

3. "Pun tone de presiune pe mine si apoi ma dezmembrez in bucatele pentru ca sunt coplesita de incarcatura prea mare. Am credinta ca trebuie sa fiu perfecta chiar daca stiu ca nu pot fi. Nu pot sa suport conflictele verbale dintre oameni. Daca asist la certuri intru in panica si mi se face rau pana cand parasesc contextul respectiv. Daca sunt mai multe lucruri care imi merg prost, simt nevoia sa ma auto-sabotez si gasesc un mod de a-mi face rau. Este atat de trist. " — Shonda P.

4. "Imi minimizez propriile probleme si lupte interioare pentru ca simt nevoia de a-i ajuta si "repara" pe toti ceilalti. Ma conving singura ca problemele mele nu sunt atat de grave/importante." — Angela V.

5. "Strang totul in mine si nu cer niciodata cu adevarat ajutorul pentru simt ca asta este ca un handicap. Cand stau de vorba cu cineva si sunt intrerupt pentru a vorbi el/ea si mai apoi sunt intrebat ce spuneam, raspund nu-mi aduc aminte pentru a evita sa arat cat de mult m-a durut. Ma face sa ma simt neinteresant pentru ca nu mi se permite sa termin ce am de spus. Ca efect, nu vorbesc foarte mult in viata mea de zi cu zi..." — Gerad S.

6. "Imi cer scuze in permanenta. Imi este teama sa fac lucruri pentru ca simt ca oricat de tare as incerca, o sa gresesc sau o sa dezamagesc pe cineva." — Laurie B.

7. “Acum, ca adult, realizez ca o buna parte din furia mea vine din faptul ca pe vremea cand eram copil a fost directionata spre mine o mare cantitate de furie si abuz." — Andrea V.

8. “Ma afisez ca fiind mare si dura, prefacandu-ma ca nu am nici o problema. Atunci cand fac asta e ca si cum mintea mea se pacaleste singura sa creada ca eu chiar sunt mare si dura si ca trecutul meu care contine tot acel abuz emotional nu s-a intamplat niciodata. In schimb noaptea, ma intorc la realitate si devin extrem de trista stiind ca nimeni din toata lumea asta nu va cunoaste vreodata adevarul despre mine.” — Emily E.

9. “Tresar cand oamenii ma ating sau cand tipa. Atunci cand eram copil ma ascundeam, iar acum ca adult pur si simplu plec. De asemenea, mai numar lucruri. Fac o miscare simpla ca atingerea buricelor degetelor de la mana dreapta, clipind in acelasi timp ca sa coincida. Este un obicei obsesiv. OCD. Este solicitant dar imi da confort si siguranta.” — Kaytlyn K.

10. “Rad de propriile emotii, imi gasesc porecle atunci cand sunt emotiv, ma invinovatesc, imi cer iertare constant, intru in panica atunci cand se tipa la mine, ma supar si plang atunci cand sunt confruntat, imi tin emotiile pentru mine si am atacuri de panica atunci cand ii aud pe altii ca se cearta si au conflicte puternice.” — Riley M.

11. “Imi este atat de teama de moartea celor dragi. A devenit o obsesie. Imi este teama ca toti ma vor parasi si voi ramane singura. Resping persoanele noi inainte ca ele sa aiba oportunitatea de a ma parasi. Tin atat de mult la familia mea incat ii pun pe ei pe primul loc, inaintea mea. Este epuizant. Fizic si mental.” — Ashley G.

12. “Spun mereu da pentru ca daca spun nu am senzatia ca sunt o fata rea. Nu ai voie sa spui nu parintilor tai. Daca faci asta vor tipa la tine, te vor bate sau chiar mai rau. Un lucru atat de marunt are o poveste atat de puternica in spate.” — Laura V.

13. “Daca iau o decizie, chiar si una marunta precum schimbarea marcii la pasta de dinti, intru in panica pentru ca nu sunt sigura ca fac alegerea corecta. Am fost conditionata sa nu am incredere in mine. Totul era la latitudinea lor.” — Evita R.

14. “Cand oamenii ridica tonul la mine, ma inchid automat. In sens negativ. Sunt de cele mai multe ori plina de furie pentru ca este un factor declansator pentru rani vechi.” — Ana F.

15. “Sunt mult prea atenta si rezervata atunci cand cunosc oameni noi, ceea ce ii face sa creada despre mine ca sunt neinteresata sau chiar aroganta. Alteori, sunt mult prea activa atunci cand cunosc oameni noi pentru ca ei sa nu realizeze ca sunt anxioasa." — Marisa N.

16. “Ma retrag automat in orice confruntare. Imediat cum s-a ridicat tonul, pierd orice urma de incredere sau verticalitate - ca si cum sunt presat la colt." — Quinn M.

17. “Ma supra-justific si vorbesc foarte repede pentru ca mereu s-a vorbit peste mine si am fost ridicularizata pentru orice am spus. De asemenea, tresar cand sunt atinsa pe umeri si imi pierd firea cand un barbat tipa la mine." — Latasha T.

18. “Imi traiesc viata intr-o singuratate aproape insuportabila pentru ca am gasit acceptare de la atat de putin oameni si ridicularizare si tradare de la atat de multi. Continui sa lucrez la a accepta cu gratie faptul ca sunt singura, desi, de fapt, in cea mai mare parte a timpului incerc sa ascund cat de singura si ranita ma simt pentru ca sunt exclusa." — Deb K.

19. “Tacere. In copilarie am invatat ca a vorbi despre cum te simti nu aduce decat si mai multa durere. Ca adult, ma chinui sa comunic despre emotiile mele pentru ca imi este in continuare frica sa nu fiu expediat, atacat sau ignorat. Mai bine sa sufar in tacere si sa ii las pe toti ceilalti sa creada ca sunt OK decat sa ii dau cuiva o alta sansa de a ma rani." — Robi K.

20. “Sunt terorizata de tot ceea ce reprezinta o autoritate. Ma ingrijorez mereu ca o voi da in bara doar pentru ca exist. Sunt adult si un profesionist cu studii superioare. Nu pot sa o dau in bara. Dar, imediat cum trebuie sa vorbesc cu un manager la serviciu, incep sa ma simt ca un copil mic si neastamparat care incearca sa evite pedeapsa." — Sarah K.

Rezonezi?

Nu este niciodata prea tarziu sa apelezi la consiliere sau terapie si sa desfaci toate aceste automatisme pe care le-ai creat intr-o perioada in care erai fara aparare. Faptul ca le porti inca cu tine te ajuta sa te protejezi insa te impiedica in acelasi timp sa traiesti o viata constienta.

Articol adaptat si tradus (Sursa)