Suferinta

Ca om, mi-a displacut dintotdeauna suferinta, durerea. Am fugit de emotiile neplacute cu aceeasi repeziciune cu care tragi mana de pe un obiect fierbinte. Realizez acum ca mi-am ales (ce ironie!) o meserie (superba, de altfel) care ma pune in pozitia de a suferi. Si chiar sufar, cot la cot cu oamenii care imi fac onoarea de a ma primi in viata lor. Le aud povestile si devin parte din ele pentru ca doar asa pot intelege cu adevarat ceea ce simt si doar asa pot gasi cel mai bun mod de a-i ajuta. Traiesc dezamagirile lor in relatii, neputintele si poticnelile in a se schimba, frica, furia, rezistenta la terapie, pierderile, lipsurile, groaza, lacrimile. Invat sa le contin experienta de suferinta, creand un cadru in care sa se intalneasca pe ei si totusi sa nu fie singuri. Recunosc, cateodata sunt coplesita. Povestile mele nu sunt niciodata fericite, cel putin nu la inceput. "Realitatea bate filmul" e o vorba care se potriveste bine aici.

Si, totusi, daca e ceva ce am invatat de cand am inceput aceasta calatorie, e ca durerea ne leaga. Ne aduce in prezent. Ne ajuta sa fim mai buni unii cu altii. Ne incetineste ritmul si ne obliga sa ne punem intrebari. Durerea este plina de potential. E transformatoare. Tot ce trebuie sa facem este sa-i deschidem usa, sa o lasam in suflet chiar daca rascoleste totul, strica si arde. La sfarsit s-ar putea sa ne dam seama ca aveam oricum nevoie de o renovare. Durerea netraita este mult mai periculoasa. Ea nu renunta la lupta, la a incerca sa te ajunga, crescand incet dar sigur, acumuland tensiune. Iar atunci cand in final o va face, sansele sunt ca aparitia ei sa te surprinda si sa te doboare.

Oricat de mare ar fi suferinta ta, te rog sa stii ca sunt multi terapeuti in lumea asta larga, disponibili sa o traiasca alaturi de tine.