Redeeming love
O capodoperă de film! Mi-a plăcut nemaipomenit de mult! De la cum a fost filmat și jucat, gândit, scris, la multitudinea de emoții pe care le-a trezit în mine și scenele pline de semnificație și simbolism. Îmi plac filmele profunde ca acesta. Mă simt mai bogată și mai hrănită emoțional după ce le vad. Simt că mă inspiră și schimbă ceva în mine. Că mi-am petrecut timpul cu folos. La cum a fost filmul nu pot decât să îmi imaginez ce demențială trebuie să fie cartea.
Revenind la poveste și personaje (excelent transpuse și jucate de către actori) vreau să încep prin a spune că nivelul de conținere de care dă dovadă Michael este unul la care nu pot decât să aspir. Felul în care reușește să creeze un spațiu de siguranță emoțională pentru Angel, răbdarea lui, iubirea necondiționată și încrederea pe care i-o arată, sunt ideale. Nu îi este nicidecum ușor să facă asta dar are resurse bune (credința în Dumnezeu fiind una dintre ele) și certitudinea că face ceea ce-i este menit.
Și rolul făcut de actrița lui Angel a fost fără cusur. Nerecunoscută fiind încă de la naștere, relația cu propria identitate îi este puternic afectată iar odată ce primește numele de Angel, paradoxal, iși pierde și ultima legătură (și așa șubrezită de moartea mamei sale) cu Divinitatea. În lumea ei nimic nu pare să fie așa cum ar trebui. Copiii iși vând inocența pentru supraviețuire, bărbații nu sunt de încredere iar ca femeie, singurul mod în care valorezi ceva este prostituându-te. Viața ei își pierde prea devreme culoarea iar ochii albaștri mai sclipesc doar din datorie.
Nu există nimeni și nimic în lumea asta largă care să o apere pe Angel de demoni. Până la urmă, ca să supraviețuiască, îi înghite și îi internalizează ajungând să amorțească. Nu degeaba îi spune Michael că nu simte nimic atunci când o întâlnește. Nici nu are cum. Dacă și-ar da voie să simtă ceva, s-ar îneca în propriile lacrimi și durere. Suita de abuzuri care pătează viața lui Angel sunt atât de oribile și atât de multe încât de multe ori pe parcursul filmului am simțit greață și fiori. Nimeni nu iese viu din așa ceva. Sufletește și mental vorbind. Angel este ca o oglindă spartă în mii de bucăți. De asta este și atât de dorită de minerii lacomi după aur. Dezbrăcată de uman, ea rămâne o păpușă angelică extrem de frumoasă și pricepută în a îndeplini orice dorință fără să protesteze.
Cu toate astea, iubirea vindecă și adevărul te eliberează sunt două expresii de o importanță majoră în povestea lui Angel. Cu fiecare moment în care Michael îi arată o altă lume, două bucăți mici de tot din oglinda ei ineterioară se lipesc la loc. Urma va rămâne pentru totdeauna și imaginea va fi într-o oarecare măsură distorsionată, însă ea începe să se simtă din ce în mai întreagă. Faptul că întâlnește singurul bărbat pe care nu îl poate (răs)plăti cu sex, o sperie și în egală măsură declanșează în ea o transformare profundă. Călătoria vindecării nu e nicidecum ușoară și Angel recidivează de câteva ori, fugind înapoi în lumea ciobită a traumei, singura pe care o cunoaște de altfel (ea însăși spune „Nu știu să iubesc”), acceptând umilirea ca limbaj al iubirii.
Greu de înțeles și trăit cu un astfel de om. La a treia plecare a ei aproape că și mie îmi venea să-i spun că e prea de tot. Dar, fiecare din aceste plecări și întoarceri au fost absolut necesare pentru ca Angel să se vindece. În ultima, În mod special, ea și-a luat înapoi controlul asupra propriei vieți, a descoperit că poate avea și altfel de relații cu bărbații din jurul ei (bazate pe tranzacții corecte și respectuoase), și-a înfruntat cu curaj abuzatorul și a (re)găsit credința. Iar la final, a ales să se întoarcă.
Filmul Redeeming love ne învață despre trauma și supraviețuirea ei. Despre faptul că niciodată nu e prea târziu și nimic nu e imposibil atâta timp cât continui să crezi. Ne învață despre relații sănătoase și importanța lor. Ne învață că uneori trebuie să avem răbdare și că totul va căpăta sens la momentul potrivit.
Indiferent de rănile pe care le ascundem în umbră, cu toții avem nevoie de un Michael în viața noastră (care uneori apare sub forma terapeutului nostru). Unul care să ne privească ca pe o ființă umană demnă de iubire, care să vadă în noi binele și valoarea pe care noi le-am uitat. Unul care să nu ne părăsească chiar dacă greșim, chiar dacă noi părăsim relația sau recidivăm. Care să aibă răbdarea să ieșim singuri din mocirlă, așteptându-ne acasă.
