Golul din stomac

Golul din stomac imi este foarte familiar. Lasat acolo dupa ce stomacul meu se grabeste sa ia liftul si sa urce catre cer. In orice caz, nu ajunge niciodata pentru ca se blocheaza in gat, creand in felul acesta atata tensiune incat intreg corpul meu incepe sa vibreze, revoltandu-se.

Este o senzatie aproape insuportabila, un amestec lipicios de frica si anxietate. Apare instant atunci cand miros pericolul, fara sa am niciun control asupra a ceea ce mi se intampla. Nu pot decat sa privesc neputincioasa la urmele pe care le lasa si care ard.

De fapt, golul din stomac nu este chiar gol, pentru ca atunci cand stomacul se urca in lift, in locul lui ramane un ghem incurcat din fire de groaza si disperare. Prea mare pentru locul in care se afla. Care se zbate, plin de forta. Il vad negru si infometat si nu stiu ce ma sperie mai tare, pericolul perceput sau experienta ghemului din interiorul meu.

Tanjesc cu toata fiinta mea dupa liniste, asezare, armonie. Uneori, pericolul trece repede si la fel si experienta urata. O las in urma mea precum un vis. Alteori, ghemul persista si stomacul meu refuza sa coboare, indiferent de ce-i spun sau fac in incercarea de a-l convinge. In astfel de momente, imi dau seama ca si daca nu trece repede, si daca starea de confort e departe, viata se desfasoara in continuare. Si atunci, imi descopar curajul!

„Curajul nu este absenţa fricii, ci înţelepciunea de a acţiona în ciuda ei.” ~ C. Turner